Pe data de 17 iulie 2024, a avut loc proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor și catedrelor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar în județul Bihor. Din cei 1415 candidați înscriși, 1256 au participat efectiv. 75 de candidați s-au retras, iar 113 nu s-au prezentat la examen. Alți 46 de candidați nu au îndeplinit condițiile de participare.
În total, au fost încărcate pe platformă 1181 de lucrări pentru evaluare, fără anulări sau eliminări. După contestații, 1007 candidați (85,26%) au obținut note peste 5, comparativ cu 981 (83,06%) înainte de contestații. S-au depus 266 de contestații, iar notele a 264 de candidați au fost modificate. Pentru 102 lucrări, notele au fost micșorate, iar pentru 162 au crescut. În cazul a două lucrări, notele au rămas neschimbate.
Distribuția finală a notelor arată astfel: 2 candidați au obținut nota 10, 560 de candidați au obținut note între 7 și 9,99 (47,497%), 445 de candidați au avut note între 5 și 6,99 (37,743%), iar 174 de candidați au obținut note sub 5 (14,758%).
După contestații, procentul de promovare a crescut la 85,26%. Pentru a obține statutul de titular, candidații trebuie să obțină minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, minimum nota 5.
În județul Bihor au fost publicate 105 posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (94 în mediul urban și 11 în rural) și 1345 posturi pentru angajare pe perioadă determinată (660 în urban și 685 în rural), dintre care 339 sunt complete. După finalizarea concursului, vor avea loc ședințe de repartizare conform calendarului mobilității.
Informații suplimentare despre mobilitatea personalului didactic sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, la secțiunea Resurse.

































