Razie a polițiștilor din Bihor. Peste 350 de amenzi și 60 de permise de conducere reținute

583

În perioada 9 – 10 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Vineri, acțiuni în sistem integrat, pe drumurile naționale, concomitent, în trei județe:

Astfel, vineri, 9 iulie, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Poliției Bihorene au acționat în sistem integrat, alături de polițiștii rutieri din cadrul inspectoratelor județene de poliție Arad și Satu Mare, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere și reducerea riscului rutier pe principalele artere de circulație.

În cadrul acțiunii comune, polițiștii bihoreni au acționat pe două zone, respectiv pe D.N. 19 și pe D.N. 79.

Astfel, pe D.N. 19, unde au acționat 10 polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene, alături de polițiștii Biroului Rutier Marghita, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 18.850 de lei, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, din care unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 pentru depășire neregulamentară și 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni în sistem integrat, pe D.N.79, unde au acționat 8 polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, alături de polițiștii BirouluiRutier Salonta, au fost aplicate 28 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 12.040 lei, dintre care 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 12 pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, din care 2 pentru depășire neregulamentară, unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Peste 350 de sancțiuni aplicate, din care 231 pentru exces de viteză și 60 de permise reținute în acțiunile pentru siguranța traficului rutier, din ultimele 48 de ore.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în perioada 9 – 10 iulie a.c., în cele 48 de ore, pe raza întregului județ Bihor au fost aplicate, în total, 359 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 160.390 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 60 de permise de conducere. De asemenea, au fost reținute șase certificate de înmatriculare și au fost constatate opt tamponări.  

231 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 50 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate opt depășiri neregulamentare, iar 59 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Borz / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

Astfel, sâmbătă, 10 iulie, în jurul orei 11.30, la ieșirea din localitatea bihoreană Borz, a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Salonta, bănuit că, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un parapet de pe margine carosabilului, evenimentul rutier fiind unul fără victime.

La solicitarea legală a polițiștior, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările suntcontinuate de polițiștii Secţiei nr.2 de Poliție Rurală Beiuș.

Tăuteu / Depistat în timp ce conducea o motocicletă, cu permis necorespunzător.

Sâmbătă, 10 iulie a.c., la ora 14.15, pe drumul județean 191 A, în localitatea bihoreană Tăuteu, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, localnic, în timp ce conducea o motocicletă, cu un permis de conducere de categorie necorespunzătoare vehiculului condus.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita.