Parcarea etajată de pe strada George Bariţiu din Oradea, cu 336 de locuri, a fost finalizată

117
Parcarea etajată de pe strada George Bariţiu din Oradea
Parcarea etajată de pe strada George Bariţiu din Oradea
 


Lucrările la parcarea etajată construită de Administrația Domeniului Public pe locul fostei baze sportive Voința, depe str. George Barițiu din Oradea, au ajuns la final. Investiția a fost prezentată astăzi de primarul Florin Birta şi directorul ADP Liviu Andrica, în cadrul unei conferinţe de presă. Parcarea va fi dată în folosinţă de luni, 20 septembrie, accesul fiind gratuit în următoarele trei luni.

„Este a cincea parcare pe care o finalizăm pentru a le asigura orădenilor locuri de parcare civilizate și o fluență în trafic, cel puțin în zonele centrale, pentru moment. Parcarea este pregătită să fie dată în folosință de luni, 20 septembrie. Așa cum am stabilit și am statuat, primele 3 luni vor fi gratuite, după care vor intra în vigoare taxele de parcare folosite și la celelalte parcări. Odată cu finalizarea acestei parcări, Oradea dispune de aproximativ 2.000 de locuri de parcare în afara carosabilului. Nu ne vom opri aici. Vom continua acest proces de construcţie a parcărilor. Miercuri s-a postat pe SEAP licitația de proiectare și execuție a parcării de pe strada Iosif Vulcan și suntem aproape de finalizare pentru procedura de proiectare a parcării din zona Spitalului Județean, estimând că anul viitor ambele parcări vor fi începute din punct de vedere al construcțiilor”, a declarat primarul Florin Birta.

Noua construcție are o suprafață utilă totală de 7.733,75 mp, având două corpuri de clădire, unul destinat locurilorde parcare și unul cu birouri.

„Parcarea este finalizată în proporție de sută la sută. S-au efectuat toate probele la instalațiile electrice, inclusiv cele sanitare, alimentare cu apă și o probă preliminară la instalațiile de incendiu. Din aquapark avem 3,5 milioane de euro profit, bani pe care i-am investit în această parcare”, a precizat Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public SA Oradea.

Corpul A al parcării are o suprafață de 6.512 mp și este structurat astfel: demisol, parter, două etaje și terasă. Vor fi disponibile 336 de locuri de parcare, dintre care 324 locuri auto, șase locuri pentru persoanele cu dizabilități și alte șase pentru motociclete. De asemenea, șoferii vor avea la dispoziție patru stații pentru încărcarea vehiculelor electrice. Parcarea va avea dublu acces, de pe str. George Barițiu și, prin intermediul unui drum de legătură, din str. Academiei.

Corpul B, cu birouri, are o suprafață de 1.221 mp și este structurat astfel: parter, etajul 1 și etajul 2. La parter se regăsește un spațiu comercial în suprafață de 132 mp, grupuri sanitare pentru cei care vin în parcare și scările de acces la etaje. 

La etajul 1 sunt șase birouri, dintre care patru în suprafață de 33 mp și două în suprafață de 66 mp, iar la etajul 2, șapte birouri, dintre care patru în suprafață de 33 mp, două în suprafață de 65 mp și unul în suprafață de 17 mp. 

La fiecare etaj de birouri au fost amenajate grupuri sanitare și camere pentru depozitarea materialelor de curățenie sau întreținere. Birourile și holurile sunt dotate cu instalații de ventilație, climatizare, parchet etc.

Valoarea investiției este de 3,5 milioane de euro. Lucrările au fost realizate de Construcții Bihor, fiind finanțate din surse proprii de către Administrația Domeniului Public SA Oradea. 

În perioada următoare, în urma unor consultări cu Poliția Rutieră, municipalitatea va desființa locurile de parcare de pe str. Academiei, aceasta urmând să devină cu dublu sens pentru a asigura un acces mai bun în parcare. De asemenea, pe strada Roman Ciorogariu, toate parcările vor fi trasate paralel cu bordura, iar pe o parte va fi marcată o pistă de biciclete pentru asigurarea accesului bicicliștilor în zona respectivă.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.