Centura Săcuieni va fi deschisă circulației începând cu 1 Decembrie

247

Ministrul Transporturilor a fost prezent astăzi în județul Bihor, unde, alături de prefectul județului, președintele Consiliului Județean Bihor și directorul DRDP Cluj, a anunțat că de marți, 1 decembrie, va fi dată în circulație varianta de ocolire Săcuieni, șoseaua care va scoate traficul de tranzit din localitate. Proiectul de execuție pentru cei 7,6 kilometri, blocat din 2011 la stadiul fizic de 53%, s-a semnat în 2019 și a fost finalizat în mai puțin de un an.

Un alt obiectiv vizitat astăzi a fost drumul Biharia-Chiribiș, care timp de zece ani a fost doar peticit. Anul acesta au fost reabilitați aproape 26 de kilometri, 11 km cu marcajele făcute, pe restul distanței mai rămâne de turnat stratul de uzură.

Ministrul Transporturilor a efectuat o vizită de lucru și pe DN76 Oradea- Beiuș, numit de-a lungul timpului „Drumul rușinii” din cauza tergiversărilor lucrărilor care au fost abandonate în 2015 la un stadiu fizic de 8%. În 2018 proiectul a fost scos din nou la licitație, iar la finalul lunii decembrie șoferii vor putea circula fără restricții pe 48 km între Oradea și Beiuș.

„Am fost astăzi pe DN76 Beiuș-Oradea, un obiectiv care a pus la grea încercare răbdarea celor din zonă, dar și a celor care tranzitează regiunea. Din datele măsurătorilor de trafic rezultă că aproape 18 mii de mașini circulă pe această porțiune de drum în 24 de ore. Un drum extrem de circulat. Pentru cei 48 de kilometri de drum national, știți foarte bine ce s-a întâmplat, după ce în 2007 s-a semnat contractual, el trebuia finalizat în 2010, nu a fost finalizat. Abia în 2015 au ajuns la un progres fizic de aproximativ 8%. 8% după șapte ani, când s-a și reziliat contractul. Anul trecut, respectiv 2018 pentru un tronson, 2019 pentru celelalte două tronsoane, s-a scos la licitație și s-a semnat din nou acest contract de execuție și iată că într-un an de zile reușim să ducem acest proiect de la 8% la 98%. Practic, la sfârșitul lunii decembrie vom putea circula pe toți cei 48 fără nicio restricție. Sigur că mai sunt lucrări de realizat în zona Băile Felix, în zona Răbăgani, dar constructorul împreună cu CNAIR s-au angajat că toate aceste intervenții vor fi finalizate la timp.”, a declarat Lucian Bode.

În 2020 Ministerul Transporturilor a alocat pentru județul Bihor fonduri de 42 de milioane de lei pentru lucrări de întreținere și reparații și alte 210 milioane de lei pentru investiții, o sumă de trei ori mai mare decât cea alocată de guvernele anterioare în ultimii trei ani.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean i-a mulțumit ministrului Transporturilor pentru vizită și pentru investițiile realizate în județul Bihor în ultimele 12 luni.

„Vreau să îi mulțumesc domnului ministru Lucian Bode pentru două chestiuni importante pentru județul Bihor pe care le-a gestionat anul acesta. O chestiune foarte importantă pe care domnia sa împreună cu Ministerul Fondurilor Europene au demarat-o este procedura prin care autoritățile locale pot prelua proiecte gestionate de CNAIR, în așa fel încât, pentru a se evita dezangajarea unor fonduri europene, pentru a se degreva compania de proiecte mai mici, să rămână cu obiectul principal de activitate- autostrăzile. În această vară au fost adoptate ordonanțele care ne permit nouă, autorităților locale, să preluăm proiecte de la Ministerul Transporturilor și, ca urmare a acestor decizii, am reușit în toamna acestui an să preluăm trei proiecte importante. Unul în parteneriat cu celelalte 4 UAT-uri, e vorba de Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor Primăria Arad și Consiliul Județean Arad, respectiv preluarea proiectului drumului expres pe care ne-am angajat să îl implementăm. Apoi este vorba de cele două centuri cu impact mai mic, dar importante pentru cele două direcții de deplasare în județul Bihor, centura Aleșd și Beiuș. Dacă nu ar fi fost aceste reglementări, gândiți-vă că cele două centuri, de exemplu, ar fi putut urma soarta drumului DN76, care de foarte mulți ani a fost abandonat. Fără acest parteneriat demarat de Ministerul Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene și autoritățile locale, în mod cert în multe locuri aceste proiecte secundare pentru România ar fi rămas doar în stadiul de proiecte. Al doilea lucru pe care vreau să îl subliniez, mulțumindu-i încă o dată, este atenția pe care a acordat-o proiectelor de interes național, dar care au un impact în județul Bihor. Și mă gândesc în primul rând la deblocarea lucrărilor pe tronsoanele autostrăzii Transilvania, care pe noi, ca județ, ne leagă de România. Pentru Consiliul Județean Bihor, circulația pe drumurile județene și naționale va rămâne o prioritate și în anii următori.”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.