Antrenați pentru salvarea de vieți omenești: exercițiu de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat

141
exercițiu ISU Bihor Oradea
Foto © ISU Bihor

Sâmbătă, 18 mai a.c., în Piața Unirii din municipiul Oradea, în fața Bisericii cu Lună, pompierii militari orădeni și membrii echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea au efectuat un complex exercițiu demonstrativ de descarcerare și acordare a asistenței medicale de urgență, expunându-le celor prezenți, modul de acțiune a echipajelor specializate pentru salvarea victimelor accidentelor rutiere, consecințele acestor evenimente și măsurile ce se impun a fi luate în astfel de situații.

 

Activitatea a fost organizată de “Asociația Studenților Mediciniști Oradea”, în cadrul proiectului “Road Safety”, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor. Potrivit scenariului exercițiului, în urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă, pasagerul (care nu avea echipament de protecție) aflat pe motocicletă a decedat, motociclistul (echipat corespunzător) a suferit răni ușoare- contuzii (cod verde medical), iar din cele cele trei persoane aflate în autoturism, una a fost proiectată pe carosabil și două au rămas captive în autovehiculul avariat, necesitând intervenția echipajului de descarcerare.

Pentru salvarea acestora, echipajele de salvatori au fost solicitate prin aplicația 112, la locul intervenției fiind mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de transport personal și victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Utilizând echipamentele specifice din dotare, echipajul de descarcerare a îndepărtat portierele de pe partea dreaptă a mașinii și stâlpul B (stâlpul de susținere a plafonului mașinii dintre geamul ușii din față și geamul celei din spate) pentru extragerea primei victime, respectiv a decopertat total autoturismul pentru evacuarea celei de-a doua victime. Echipajul medical a acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite, fiecare manevră întreprinsă fiind descrisă în detaliu de către organizatori.

Obiectivele acestei activități au vizat prezentarea modului specific de intervenție a echipajelor specializate la accidente rutiere, conștientizarea populației asupra consecințelor unor astfel de evenimente, familiarizarea cetățenilor cu tehnicile de acordare a primului ajutor victimelor accidentelor rutiere și implicit, dezvoltarea, în rândul populației, a unei atitudini civice și a comportamentelor asociate acesteia.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.