La sfârșitul celei de-a douăzecea zile de la izbucnirea incendiului la sonda de gaz de la Moftinu Mare, intervenția pentru captarea în siguranță a gazului și închiderea sondei a fost finalizată.
Pe parcursul celor douăzeci de zile, pe amplasamentul sondei de gaz au acționat pompieri din 8 inspectorate județene: ISU Bihor cu 77 pompieri, ISU Bistrița Năsăud cu 15 pompieri, ISU Cluj cu 5 pompieri, ISU Maramureș cu 44 pompieri, ISU Mureș cu 7 pompieri, ISU Sălaj cu 60 pompieri, ISU Timiș cu 42 pompieri, iar ISU Satu Mare cu o medie zilnică de 45 de pompieri.
Tehnica dislocată pe amplasament a fost asigurată tot din cadrul mai multor inspectorate județene:
– Punctul Mobil de Comandă instalat și operaționalizat la fața locului a fost adus din județul Mureș;
– 5 autospeciale de stingere de 9000 de litri de la ISU: BH, BN, CJ, SJ, TM
– 6 autocamioane de intervenție de la ISU: BH, BN, CJ, SJ, TM;
– 5 motopompe NOVUS 600 de mare capacitate: BH, BN, SJ, TM, MM;
– 7 motopompe de la ISU: BN, MM, SJ, SM;
– 2 autospeciale C.B.R.N. de la ISU BH și ISU MM.
Zilnic, la fața locului, pe întreaga durată a desfășurării operațiunilor au fost prezente echipaje medicale cu două ambulanțe SMURD. De asemenea, pe tot parcursul intervenției, zona a fost asigurată prin rotație, de echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un APIC Duster.
Un alt aspect important, care a fost urmărit, în această perioadă, a fost cel de informare corectă și oportună a comunității. În acest sens, au fost organizate și desfășurate trei întâlniri, la care au fost invitați cetățenii comunei, cărora le-au fost prezentate imagini și filmări de pe amplasament și li s-au explicat operațiunile care trebuie desfășurate în vederea captării gazului. La aceste întâlniri au participat: prefectul județului Satu Mare, reprezentanții Consiliului Local Moftin, reprezentanții IGSU și reprezentanții firmei canadiene, care au prezentat pe rând măsurile întreprinse și au răspuns tuturor întrebărilor cetățenilor, asigurându-i că nu exista risc de propagare a incendiului la locuințele acestora și, de asemenea, ca s-au făcut măsurători specifice de identificare a posibilelor noxe și a nivelului de zgomot și ca nici acestea nu pun în pericol sănătatea cetățenilor.
Tot în vederea unei informări corecte a cetățenilor, au fost organizate trei conferințe de presă, la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanții companiei canadiene care deține în concesiune perimetrul pe care se află sonda Moftinu 1001 și experți canadieni în controlul și asigurarea sondelor.
Toți factorii implicați, pompieri, specialiști în controlarea sondelor, autorități locale, județene și centrale, polițiști, jandarmi și-au adus contribuția la reușita acestei misiuni.


































