AcasăȘtiri LocaleVadu CrișuluiColegiul din Vadu Crișului, partener în proiectul „Primul Student din Familie –...

Colegiul din Vadu Crișului, partener în proiectul „Primul Student din Familie – Acces la Educație Universitară”

Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelurilor „Primul student din familie”, finanțate prin Programul Educație și Ocupare. Valoarea totală a proiectelor depășește 104 milioane de euro, dintre care peste 103 milioane de euro sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate, iar aproximativ 1,5 milioane de euro sunt destinate regiunii București-Ilfov.

Creșterea accesului la învățământul superior pentru grupurile subreprezentate și defavorizate reprezintă o prioritate a noilor legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”. Programul „Primul Student din Familie” are ca scop sprijinirea tinerilor din medii defavorizate să acceseze educația superioară, contribuind astfel la reducerea decalajelor socio-economice dintre zonele urbane și cele rurale.

La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Educație și Ocupare, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului cod SMIS: 324470, intitulat Primul Student din Familie – Acces la Educație Universitară (PrimStud AEU).

În acest proiect, Liceul Tehnologic Nr. 1 Valea lui Mihai este lider de proiect, iar parteneri sunt:

• Universitatea din Oradea,

• Liceul Teoretic „Arany János” din Salonta,

• Liceul Teoretic „Horváth János” din Marghita,

• Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.638.978,01 lei, inclusiv TVA, iar componenta de proiect a Colegiului Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului are o valoare eligibilă de 892.115,02 lei, inclusiv TVA, din care contribuția proprie a instituției este de 17.842,34 lei (2%).

Conform conducerii Colegiului Tehnic din Vadu Crișului, proiectul prevede mai multe măsuri pentru sprijinirea elevilor și studenților:

• Măsuri de tip „punte” pentru elevi:

• Promovarea ofertelor educaționale și a programelor universitare;

• Sprijin pentru pregătirea examenului de Bacalaureat și a admiterii la facultate prin programe remediale;

• Acoperirea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă în internatele școlare;

• Acordarea de subvenții;

• Organizarea vizitelor de studiu în universități.

• Măsuri pentru reducerea abandonului universitar:

• Asigurarea serviciilor de suport, îndrumare și consiliere;

• Acordarea de subvenții;

• Programe remediale pentru studenții cu dificultăți de învățare;

• Acoperirea cheltuielilor pentru cazare și/sau masă în campusurile universitare;

• Participarea la sesiuni de mentorat, tutorat și consiliere educațională și profesională;

• Organizarea workshop-urilor pentru dezvoltarea abilităților de studiu.

• Măsuri pentru accesibilizarea instituțiilor de învățământ superior:

• Achiziționarea de echipamente IT;

• Asigurarea accesibilității pentru studenții cu dizabilități;

• Furnizarea de servicii de suport, precum interpreți și tehnologii specializate;

• Organizarea de ședințe de consiliere individuale și de grup, precum și grupuri de suport pentru elevii care doresc să își continue studiile.

Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,962FaniÎmi place
1,731CititoriConectați-vă
1,048CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI