AcasăȘtiri SportZeno Bundea, noul președinte al AJF Bihor

Zeno Bundea, noul președinte al AJF Bihor

Fostul internațional Zeno Bundea a fost ales vineri seară în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Bihor, în cadrul Adunării Generale desfășurată la Casa Tineretului din Oradea. La eveniment au participat reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, inclusiv vicepreședintele Octavian Goga și secretarul general adjunct Gabriel Bodescu.

Victorie la vot în fața lui Radu Bitea

Zeno Bundea a obținut funcția de președinte în urma unei confruntări cu Radu Bitea, cel care a condus AJF Bihor timp de opt ani. Din totalul de 55 de cluburi afiliate, 31 de voturi au fost în favoarea lui Bundea, în timp ce Bitea a fost susținut de 22 de cluburi. Două voturi au fost anulate.

Mesajul noului președinte

Imediat după anunțarea rezultatului, Zeno Bundea s-a adresat membrilor AJF, subliniind că dorește o colaborare strânsă pentru dezvoltarea fotbalului bihorean.

„Mi s-a spus că nu am echipă, dar voi sunteți echipa mea. Am venit să muncim împreună și să dezvoltăm fotbalul bihorean. Indiferent de opținile anterioare, vreau să colaborăm pentru binele acestui sport. Sper să nu vă dezamăgesc”, a declarat Bundea.

Noi vicepreședinți și schimbări în conducere

Odată cu alegerea noului președinte, au fost desemnați și cei doi vicepreședinți ai AJF Bihor: Florin Marian și Valentin Vesa. De asemenea, s-au stabilit reprezentanții din Comitetul Executiv: Marius Junc (Liga a IV-a), Alin Durgheu (Liga a V-a) și Dorin Mudura (sectorul de copii și juniori).

Octavian Șovre, propus pentru Comisia Județeană a Arbitrilor

Zeno Bundea urmează să numească președintele Comisiei Județene a Arbitrilor, care va fi apoi validat de Comitetul Executiv. Conform declarațiilor sale anterioare, propunerea sa este Octavian Șovre, fost arbitru FIFA.

De asemenea, urmează să fie desemnați secretarul și trezorierul AJF Bihor. Situația actualului secretar, Petru Boroș, rămâne incertă, acesta sugerând că a fost presat să-și schimbe poziția.

Prezență națională la eveniment

La Adunarea Generală au fost discutate rapoartele de activitate și s-a aprobat bilanțul contabil pe 2024. Evenimentul a reunit și mai mulți președinți ai altor asociații județene de fotbal, inclusiv Romeo Malac (Timiș), Ștefan Szilagyi (Satu Mare), Cristian Petropulos (Alba) și Cristian Petrean (Hunedoara).

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,335FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
1,044CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI