18.6 C
Aleşd
joi, 11 septembrie 2025
Blue Container Aleșd

Revenim la campionat, vineri de la ora 18, cu jocul de la Piatra Neamţ. Erik Lincar: „Ceahlăul este o echipă foarte puternică!”

După întreruperea campionatului, băieţii noştri revin în acest sfârşit de săptămână la jocurile din Liga 2 Casa Pariurilor, urmând a evolua la Piatra Neamţ, în compania echipei locale Ceahlăul, în cadrul etapei cu numărul 6.

Meciul formaţiei nostre de la Piatra Neamţ va avea loc chiar la început de weekend, vineri seara, cu începere de la ora 18, urmând a fi televizat.

Partida va opune două formaţii din prima parte a clasamentului, după cinci  etape. Dacă FC Bihor ocupă locul 3, cu 12 puncte, în schimb nemţenii de la Ceahlăul sunt pe locul 8, cu 10 puncte. Mai mult decât atât, ambele combatante vin după ce în runda anterioară au înregistrat victorii importante. În timp ce FC Bihor învingea Steaua cu 4-2, echipa din Piatra Neamţ s-a impus în deplasare, pe terenul celor de la CSM Reşiţa, cu scorul de 2-0. Se anunţă, astfel, un joc foarte disputat, extrem de interesant, meciul fiind apreciat ca unul dintre jocurile considerate „cap de afiş” al etapei, fapt pentru care va fi şi televizat.

Deplasare complicată

„Ceahlăul este o echipă foarte puternică, mai ales că din punct de vedere fizic are jucători care în general îşi cam câştigă duelurile unu contra unu. Au şi anumiţi jucători cu experienţă, şi aici mă refer la Marc, fundaş central, poate chiar Şandru, fundaş stânga pe care l-am avut acum mulţi ani la Clinceni, plus diferenţa o fac foarte mult cei doi atacanţi, Davordzie, de care cred că a auzit toată lumea, un jucător chiar cu oferte de la Liga I. Deci, nu ne va fi deloc uşor la Piatra Neamţ, mai ales dacă stăm să analizăm, e o echipă care a marcat foarte multe goluri, iar în ultima etapă de la Reşiţa, nu a primit. După cum ştiţi a fost doar acel joc cu cântec la Chiajna, unde au încasat opt goluri, dar n-aş lua în considerare acel joc. Acum, până la urmă, totul depinde şi de noi, cum vom fi din punct de vedere fizic la ora jocului, pentru că este un drum lung. Dar, Oradea şi anii trecuţi a avut evoluţii foarte bune în deplasare şi sper să menţinem acest lucru”, a declarat antrenorul principal al echipei nostre, Erik Lincar, înaintea deplasării spre Piatra Neamţ.

Deplasarea spre oraşul de la poalele Petricicăi începe pentru băieţii noştri, miercuri, după antrenamentul de dimineaţă şi masa de prânz. Echipa se va opri însă la Gheorghieni, unde va înnopta şi unde va efectua joi dimineaţă un antrenament, după care îşi va continua drumul spre Piatra Neamţ.

„Noi, neavând un joc amical în weekend, am preferat să lucrăm din punct de vedere fizic mai mult şi să ne pregătim foarte serios pentru acest joc cu Piatra Neamţ, pentru că ştiam că este un adversar dificil, un adversar deja omogen, cu anumiţi jucători care de mult timp joacă împreună şi nu va fi deloc uşor, chiar pot spune că e una dintre cele mai complicate deplasări”, a mai precizat tehnicianul Erik Lincar. 

Nu sunt probleme de lot

De menţionat că în prezent, staff-ul tehnic al echipei noastre nu se confruntă cu probleme de efectiv, tot lotul de jucători fiind valid. Erik Lincar şi-a exprimat şi o dorinţă de la jucătorii săi. „Chiar mi-aş dori să nu mai primim atâtea goluri, pentru că în ultimele patru jocuri am luat câte două. Totuşi, aş prefera să nu mai primim şi să ne continuăm rata de a marca”, a afirmat tehnicianul.

Reamintim că în sezonul trecut, formaţia noastră a întâlnit tot la Piatra Neamţ, Ceahlăul, pe 15 martie 2025, în ultima etapă a sezonului regular, când am remizat cu scorul de 1-1, după ce la pauză aveam avantaj, 1-0, în urma golului reuşit de Desley Ubbink, în minutul 17. După pauză însă gazdele au reuşit să egaleze, înscriind prin James Amasihohu, în minutul 52.

În actuala ediţie de campionat, după cinci etape, băieţii noştri au acumulat patru victorii şi o singură înfrângere, în timp ce nemţenii au trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere.

Jocul ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Bihor Oradea este programat vineri, 12 septembrie, de la ora 18, pe Stadionul Ceahlăul, urmând a putea fi văzut în direct la tv pe Digi Sport şi Prima Sport.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,492FaniÎmi place
1,749CititoriConectați-vă
1,025CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,890AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI