4.2 C
Aleşd
sâmbătă, 22 noiembrie 2025
Blue Container Aleșd

Mergem la Chiajna cu gândul „să avem un joc solid”!

După pauza competiţională, cauzată de jocurile echipelor naţionale, campionatul Ligii 2 Casa Pariurilor se reia în partea a doua a acestei săptămâni cu primul joc din etapa a 14-a. În prima partidă a rundei ce urmează va evolua chiar formaţia noastră, care are programat meci la Chiajna, cu echipa locală Concordia, joi seara, de la ora 19:30, meciul urmând a fi televizat.

„Pentru jucători cred că a fost destul de bine venită această pauză competiţională, mai ales că au avut câteva zile libere în plus. Ne-am şi pregătit săptămâna trecută destul de bine şi am încheiat şi cu un joc amical. Ne-am antrenat şi duminică, fiind această situaţie cu jocul de joi seară. Deci, avem toate premisele, mai ales că urmează patru jocuri, ultimul calup până în decembrie, avem toate premisele să fim la un nivel înalt”, a declarat antrenorul principal al echipei noastre Erik Lincar, despre această perioadă.

Tehnicianul şi întreaga noastră echipă se concentrează acum pe jocul de la Chiajna, acolo unde vom întâlni formaţia de la locul 11 al clasamentului, dar care luptă an de an pentru a reveni în primul eşalon fotbalistic al ţării.

„Deşi devine un clişeu, trebuie să spun că la nivelul Ligii a II-a, mai ales în primele 15-16 echipe evoluează chiar mulţi jucători care au cochetat cu Liga I, care au experienţă la Liga a II-a şi fiecare echipă este destul de solidă. Noi ne dorim foarte mult să reuşim să avem un joc solid, să ne creăm situaţii de a marca, mai ales că terenul este unul foarte bun şi atunci sperăm să ne întoarcem cu puncte de la Chiajna, mai ales că s-a şi aglomerat zona mediană a clasamentului, unde sunt multe echipe care vor să prindă primele şase poziţii”, a mai precizat tehnicianul principal al formaţiei noastre înaintea deplasării spre Ilfov.

Delegaţia echipei noastre a plecat în cursul zilei de marţi spre Bucureşti. Acolo va avea miercuri după amiază un antrenament, după care se va deplasa spre Chiajna.

Duelul de la Stadionul Concordia din Chiajna, de joi seara, cu începere de la ora 19:30, va opune echipele de pe locul 3 – băieţii noştri, cu 26 de puncte – şi locul 11, Concordia, care a totalizat până acum 20 de puncte.

În runda anterioară, FC Bihor a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu CS Tunari, în timp ce Concordia a fost învinsă la limită, cu 0-1, la Reşiţa.

„Concordia este o echipă care în fiecare an îşi propune să revină la nivelul Ligii I. Este o echipă, după cum spuneam, cu jucători buni, unii poate au fost şi suspendaţi la jocul cu Reşiţa. Deci, ei cu siguranţă îşi vor dori să câştige acest meci, pentru a rămâne în plasa celorlalte echipe”, a mai declarat antrenorul Erik Lincar, despre jocul care va putea fi urmărit joi seara, de la ora 19:30, în transmisiune în direct la Digi Sport şi Prima Sport.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,691FaniÎmi place
1,744CititoriConectați-vă
1,037CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,940AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI