3.2 C
Aleşd
vineri, 21 martie 2025
Blue Container Aleșd

FC Bihor Legenda 1902 a realizat scorul etapei a IX-a în Seria I a Ligii a V-a la fotbal

​Formația FC Bihor Legenda 1902 a realizat scorul etapei a IX-a în Seria I a Ligii a V-a la fotbal, după ce sâmbătă s-a impus cu 11-0, pe teren propriu, în fața celor de la Foresta Tileagd.

Astfel, elevii antrenorului George Zima au urcat pe primul loc în serie, depâșid fostul lider, Minerul Șuncuiuș, care de această dată n-a reușit ecât un rezultat de egalitate, scor 0-0, acasă cu CS Săcuieni.

Noua echipă a FC Bihorului a fost foarte grăbită în acest joc și a reușit să deschidă scorul încă din primul minut, prin Satmari. Apoi, în minutul 12, Lengyel a făcut 2-0, pentru ca în minutul 32 Filip să înscrie în proprie poartă, iar gazdele să se desprindă la trei goluri.

În pauză s-a intrat cu 3-0, dar în repriza secundă, FC Bihor Legenda 1902 s-a jucat pur și simplu cu adversarul și a marcat gol după gol. Astfel, Ferik a făcut 4-0 în minutul 46, Morgovan, de trei ori, în minutele 57, 70 și 72, Grozav, în minutul 66, Chira, în minutul 75, Avram în minutul 81 și Cl. Crișan în minutul 89 au marcat gol după gol și au adus echipei înființată de Mircea Fodor cea mai clară victorie de până acum, 11-0.

În acest fel, FC Bihor Legenda 1902 a totalizat 22 de puncte şi, deși are un joc mai puţin disputat, a urcat pe primul loc în Seria I, devansând Minerul Șuncuiuș, care a căzut pe II, cu 21 de puncte. Orădenii au însă și un golaveraj demn de invidiat, după 8 jocuri, 43-2.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,000FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI