15.3 C
Aleşd
miercuri, 23 aprilie 2025
Blue Container Aleșd

Ciprian Fogarasi, recunoscut pentru contribuția sa la fotbalul bihorean

Fotbalul bihorean și-a arătat recunoștința față de una dintre figurile sale marcante. Ciprian Fogarasi, fost jucător, antrenor și conducător, a fost onorat de Asociația Județeană de Fotbal Bihor pentru întreaga sa activitate dedicată acestui sport. Distincția i-a fost oferită de președintele AJF Bihor, Zeno Marius Bundea, cu ocazia meciului dintre Crișul Aleșd și ACS Transilvania Oradea.

Ciprian Fogarasi și-a lăsat amprenta asupra fotbalului bihorean atât ca jucător, cât și ca antrenor. În cariera sa de fotbalist, a evoluat în Liga 2 și Liga 3 pentru echipe precum Crișul Aleșd, Olimpia Satu Mare, UM Timișoara și IS Câmpia Turzii. În ultimii ani, a reușit să construiască la Aleșd un proiect solid, bazat pe tineri jucători locali, care au obținut rezultate remarcabile, inclusiv titluri județene și participări la competiții naționale.

Sub îndrumarea sa, echipa de seniori din Aleșd, formată în mare parte din tineri, a progresat constant în Liga 4, demonstrând că fotbalul local are viitor.

Din păcate, Ciprian Fogarasi a fost nevoit să facă un pas înapoi din activitatea sportivă, confruntându-se cu o provocare mult mai dificilă – lupta împotriva unei boli, diagnosticată anul trecut.

Comunitatea fotbalistică îi este alături și îi mulțumește pentru tot ceea ce a făcut pentru acest sport. „Mulțumim, Cipri, pentru tot aportul adus dezvoltării fotbalului bihorean!”, este mesajul transmis.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,094FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,002CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,790AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI