Ilie Bolojan a anunțat măsuri de restructurare în cadrul Senatului, care includ reducerea numărului de angajați, reorganizarea programului de lucru și diminuarea resurselor utilizate. În urma unei noi organigrame aprobate de Biroul Permanent, numărul total de posturi va scădea de la 796 la 618, procesul urmând să fie finalizat până la sfârșitul lunii martie.
De asemenea, se vor reduce cu 20% atât flota de mașini, cât și cota de combustibil pentru angajați, iar programul de lucru va fi extins. Ședințele de plen se vor desfășura și miercuri, în timp ce joi vor avea loc dezbateri publice pentru a crește calitatea legislației prin implicarea experților.
Bolojan a subliniat că reorganizarea urmărește eficientizarea activității Senatului, reducerea cheltuielilor și îmbunătățirea procesului legislativ. Totodată, angajații vor fi selectați pe baza concursurilor, iar cei profesioniști și corecți vor fi păstrați. Președintele Senatului a avertizat că vor fi sancționate comportamentele nepotrivite, iar concursurile trebuie să fie corecte, pentru a evita probleme legale.
Ilie Bolojan, s-a confruntat și cu un „protest spontan” al angajaților instituției, imediat după conferința de presă în care a anunțat măsuri de reducere a cheltuielilor. Angajații, nemulțumiți de disponibilizări și de măsurile de „austeritate”, i-au strigat: „Nu uitați că sunteți efemer pe această funcție!”.