Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, vineri, lista țărilor și a zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.
Lista cuprinde 61 de țări și teritorii, printre țările care se regăsesc Ungaria, Austria, Republica Moldova, Italia, Belgia, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Cehia sau Serbia. Germania iese din zona „galbenă”, astfel că cei care vin din această ţară nu vor mai sta în carantină.
Potrivit actualelor reglementări, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat și prezintă un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) intră în carantină pentru o perioadă de 10 zile. Dacă acest test nu este prezentat, durata carantinei este de 14 zile.
Cu excepția celor care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, toți cei care intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși după a 10-a zi dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
În zona galbenă se află următoarele ţări/ zone:
- Muntenegru
- Cehia
- Insulele Turks si Caicos
- Israel
- San Marino
- Monaco
- Andorra
- Seychelles
- Estonia
- Slovenia
- Saint Lucia
- Portugalia
- Bahrain
- Liban
- Spania
- Letonia
- Albania
- Slovacia
- Emiratele Arabe Unite
- Saint Vincent si Grenadines
- Aruba
- Statele Unite ale Americii
- Guernsey
- Franța
- Suedia
- Malta
- Serbia
- Maldive
- Luxemburg
- Puerto Rico
- Marea Britanie
- Gibraltar
- Sint Maarten
- Brazilia
- Kuweit
- Peru
- Olanda
- Lituania
- Panama
- Italia
- Irlanda
- Insulele Falkland
- Republica Moldova
- Chile
- Barbados
- Belgia
- BelarusAntigua si Barbuda
- Austria
- Argentina
- Macedonia de Nord
- Elveția
- Uruguay
- Polonia
- Ungaria
- Qatar
- Palestine
- Iordania
- Columbia
- Georgia
- Cipru
- Africa de Sud **
NU stau în carantină:
a) persoanele care sosesc în România din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;
b) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrarea în țară;
c) persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a doua doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la acesteia până la data intrării în România.