Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în intervalul 21 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie, ora 14:00, care anunță o schimbare semnificativă a vremii în aproape toată țara.
Potrivit meteorologilor, vor fi precipitații importante cantitativ, predominant sub formă de ploaie, însă în unele regiuni vor apărea lapovița, ninsoarea și poleiul, iar la altitudini mari se va depune strat consistent de zăpadă.
În cea mai mare parte a țării se vor acumula 10–15 l/mp, iar în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și vestul Carpaților Meridionali cantitățile vor ajunge la 20–30 l/mp, izolat chiar peste 60 l/mp.
De sâmbătă seara (22 noiembrie), în Câmpia de Vest, nordul Moldovei și estul Transilvaniei, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar izolat se poate forma polei. În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, la munte vor predomina ninsorile, iar pe creste se va depune un strat nou de zăpadă.
Local și temporar, vântul va avea intensificări vineri și sâmbătă în regiunile sud-estice, cu rafale de 45–50 km/h. În zona înaltă a Carpaților Meridionali, vineri sunt așteptate rafale puternice, de 70–90 km/h.
Sâmbătă, temperaturile vor scădea semnificativ în vestul, nordul și nord-estul țării, iar de duminică răcirea se va resimți și în restul regiunilor.





































