Tânăr din Vârciorog prins conducând cu 137 de km/h în localitatea Săcădat

520

În perioada 11 – 13 octombrie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 402 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 170.535 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 31 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracțiuni și șapte tamponări.

290 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 31 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, patru sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip ”mâini libere”, patru pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, trei sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate șase depășiri neregulamentare, iar 64 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, duminică, 13 octombrie, la ora 07.45, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Săcădat a fost depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din localitatea Vârciorog, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 137 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare 50 de km/h.

Tot duminică, 13 octombrie, la ora 18.47, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Sântion a fost depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 101 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare 50 de km/h.

De asemenea, sâmbătă, 12 octombrie, la ora 09.30, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Sudrigiu a fost depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din Cehia, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 104 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare 50 de km/h.

Totodată, sâmbătă, 12 octombrie, la ora 18.05, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Sântion a fost depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare 50 de km/h.

Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.