Ministerul Educației a făcut publică lista cu cei 202 profesori care încasează indemnizație de merit de 6.000 de lei net/lună, pe toată durata vieții, pe lângă pensie sau salariu, dacă sunt încă în activitate. Foști miniștri, secretari de stat, rectori și foști șefi din inspectoratele școlare s-au asigurat pe viață, profitând de Legea nr. 118/2002 privind indemnizația de merit în Educație. Bravo lor!
Dar, din păcate, dintre beneficiarii distincției „Tezaur Uman Viu” – olari, cojocari, lutieri, lădari, sculptori în lemn, constructori de instrumente muzicale, țesătoare și producătoare de îmbrăcăminte tradițională – mulți încă așteaptă, din 2023, indemnizația votată de Guvern.
Titlul de „Tezaur Uman Viu” este viager, personal și netransmisibil și se acordă de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Programul „Tezaure Umane Vii” a fost instituit de UNESCO în 1993. UNESCO lasă la latitudinea fiecărui stat stabilirea criteriilor pentru identificarea persoanelor care, făcând dovada caracterului excepțional al performării într-un domeniu al patrimoniului cultural imaterial, sunt capabile să transmită mai departe aceste elemente. Statele sunt încurajate să adopte măsuri pentru ca acești performeri, păstrători și transmițători de cultură să beneficieze de recunoaștere și vizibilitate în comunitățile lor, în rândul specialiștilor și al publicului larg.
Titlul onorific de „Tezaur Uman Viu” se acordă persoanelor care fac dovada caracterului excepțional în performarea într-un domeniu al patrimoniului cultural imaterial și care pot transmite aceste valori generațiilor viitoare.
În România, beneficiarii acestei distincții sunt, în majoritate, persoane trecute de 60 de ani. Deși indemnizațiile de merit există încă din 2002, abia în 2023 au fost incluși și cei care au primit titlul UNESCO de „Tezaur Uman Viu”. Guvernul României a făcut atunci un pas important spre recunoașterea și recompensarea excelenței în păstrarea patrimoniului cultural imaterial, prin adoptarea unor reglementări noi.
În ședința din 18 decembrie 2023, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Culturii, reglementările necesare pentru instituirea indemnizațiilor de merit destinate persoanelor care fac dovada excelenței într-un domeniu al patrimoniului cultural imaterial, deținători ai titlului de „Tezaur Uman Viu”.
În 21 decembrie 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea nr. 1290/2023 privind completarea normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin HG nr. 859/2003.
Motivațiile acordării indemnizației pentru Tezaurele Umane Vii sunt următoarele:
• Patrimoniul cultural imaterial, expresie a creativității umane, reprezintă memoria culturală a unei comunități, formată din cunoștințe, aptitudini, obiceiuri, practici transmise din generație în generație.
• Programul „Tezaure Umane Vii”, apărut inițial în Coreea de Sud, a fost implementat ulterior și în alte state, precum Cehia, Filipine, Franța, Japonia, Nigeria, Senegal, Thailanda, România.
• Patrimoniul cultural imaterial este un domeniu sensibil, care necesită acțiuni integrate de sprijin și promovare.
• Susținerea activității meșterilor populari, care reprezintă majoritatea deținătorilor acestui titlu, este o garanție pentru conservarea și transmiterea acestui patrimoniu viu.
• În țările în care programul este aplicat, precum Japonia, Coreea de Sud, Canada și Franța, persoanele distinse cu acest titlu beneficiază de sprijin financiar constant și sunt implicate în educația pentru patrimoniu.
Având în vedere că majoritatea acestor persoane sunt în vârstă și cu resurse financiare limitate, se consideră oportună susținerea lor printr-o indemnizație care să sprijine transmiterea elementelor de patrimoniu cultural imaterial.
Această decizie a Guvernului României a fost o zi frumoasă pentru cultura și tradițiile țării. Prin recunoașterea și recompensarea celor distinși cu titlul de „Tezaur Uman Viu”, Guvernul și-a reafirmat angajamentul față de protejarea și promovarea identității culturale a României. O asemenea inițiativă onorează trecutul și pregătește un viitor în care tradițiile rămân piloni ai identității naționale.
Pentru a primi indemnizația de merit, persoanele trebuie să dețină titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”, să aibă vechime neîntreruptă în promovarea patrimoniului cultural imaterial și merite excepționale în păstrarea, transmiterea și punerea acestuia în valoare. De asemenea, se solicită și distincții naționale în domeniul respectiv.
Ulterior Hotărârii de Guvern, a apărut și metodologia de aplicare, dar… banii nu.
În județul Bihor sunt patru beneficiari ai acestui titlu:
• Moise Gavra, meșter cojocar;
• Marius Mihuț, păstrător al tradiției viorii cu goarnă, simbol al zonei Bihorului;
• Petru Hașaș, olar din Vadu Crișului;
• Salvator Cornel Palladi, lutier – ultimii doi au primit distincția în 2021.
Familia olarului din Vadu Crișului ne-a transmis că li s-a mai cerut „Diploma de excelență”, diplomă care era acordată până în 2014, iar comunicarea cu ministerul este, din păcate, foarte greoaie.
Printre bihorenii care au mai primit titlul se numără și Gheorghe Rada, constructor de viori cu goarnă (decedat în 2020), și Ioan Oancea, lădar (decedat în 2015).
Având în vedere că majoritatea beneficiarilor bihoreni au peste 70 de ani, iar distincția este viageră și netransmisibilă, este important ca aceștia să se poată bucura, atât cât le va îngădui viața, de această indemnizație lunară, echivalentă cu trei salarii minime brute pe economie.
































