AcasăȘtiri Bihor45 de dascăli pregătiți de pompierii bihoreni în domeniul acordării primului ajutor

45 de dascăli pregătiți de pompierii bihoreni în domeniul acordării primului ajutor

În această săptămână, pompierii militari bihoreni au desfășurat, în municipiul Beiuș și în localitatea Gepiu, sesiuni de pregătire teoretică și practică în domeniul acordării primului ajutor pentru 45 de cadre didactice din județ, în vederea dezvoltării cunoștințelor și abilităților necesare recunoașterii urgențelor medicale, evaluării stării victimei și aplicării corecte a manevrelor de prim ajutor până la sosirea echipajelor specializate.

Astfel, la Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” din Beiuș, pompierii paramedici din cadrul Secției de Pompieri Beiuș au desfășurat o activitate de instruire în domeniul acordării primului ajutor, în cadrul proiectului „Profesioniști în comunități vulnerabile”. La această activitate au participat 25 de cadre didactice, instruite de plutonier adjutant Faca Petrică și plutonier Pustan Beniamin, paramedici SMURD.

O altă sesiune de instruire a avut loc astăzi, 7 noiembrie a.c., la Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Gepiu, în cadrul Programului de formare profesională continuă în domeniul curricular, destinat personalului didactic și administrativ din serviciile de educație timpurie, furnizat de Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională. La activitate au participat 20 de cadre didactice, instruite de căpitan Tomșe Călin, șeful Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul ISU Bihor.

Pe parcursul sesiunilor de pregătire, participanții au învățat și au exersat tehnici de bază de prim ajutor, precum resuscitarea cardio-pulmonară, dezobstrucția căilor aeriene prin manevra Heimlich, așezarea victimei în poziția laterală de siguranță, precum și metode de oprire a hemoragiilor. Componenta practică le-a oferit cadrelor didactice posibilitatea de a exersa manevrele salvatoare sub îndrumarea personalului specializat.

Pregătirea celor care au grijă de copii în fiecare zi reprezintă un pas important pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ. În cazul unei urgențe medicale, cunoașterea manevrelor de prim ajutor și capacitatea de a acționa prompt și corect pot face diferența.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,243FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
1,039CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI