La biserica ortodoxa din satul Birtin (comuna Vadu Crisului) a avut loc duminică, 17 septembrie 2023 Taina Sfântului Maslu de obște. La eveniment au participat peste 250 de credinciosi.
Maslul este o lucrare vazuta, savarsita de preotii Bisericii, prin care se impartaseste harul nevazut. Crucea este cel mai important semn si simbol al crestinatatii, avand o semnificatie duhovniceasca aparte. Astfel unirea celor doua linii (orizontala-pamantul, verticala-cerul) semnifica refacerea legaturii omului cu Dumnezeu.
Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfanta savarsita in numele Sfintei Treimi, de catre preotii Bisericii, prin care se impartaseste credinciosului bolnav harul nevazut al tamaduirii sau usurarii suferintelor trupesti, intarirea sufleteasca, iertarea pacatelor. Partea vazuta consta din ungerea cu untdelemn sfintit, dupa ce s-a invocat prin rugaciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfantului Duh asupra celui bolnav.Denumirea de maslu provine din slavă: „maslo” înseamnă „untdelemn”. Se mai foloseşte și denumirea de „eleoungere”, care înseamnă „ungere cu untdelemn”. De asemenea, Sfântul Maslu este una din cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.
Despre practicarea acestei sfinte Taine ne vorbeste sfantul Iacov: „Daca este cineva bolnav, sa cheme pe preotii Bisericii si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in numele Domnului. Rugaciunea facuta cu credinta va izbavi pe cel bolnav si Domnul il va vindeca, iar daca a facut pacate ii vor fi iertate… Mare putere are rugaciunea celui fara de prihana…” (Iacov, 5, 14-16).
Duminica, 17 septembrie 2023, a avut loc la biserica ” sf. Arhangheli Mihail si Gavril” din Birtin maslu de obste. La acest eveniment au participat: pr. Copacean Aurel, pr. Bolojan Romel, pr. Cosma Demian, pr. Ias Calin, pr. Bozga Danut Alin, pr. Mititean Florin, pr. Bolojan Florin, pr. Mititean Paul, pr. Cioca Nicolae, pr. Copil Valentin, pr. Seican Leontin si preotul paroh Meghesan Vasile. Credinciosi prezenti in numar mare (circa 250), au participat la slujba sf. Liturghii oficiata de preotul paroh impreuna cu pr. Copacean Aurel si pr. Bolojan Romel.
La finalul sfintelor slujbe copii din parohie sub indrumarea d-nei invatatoare Lup Victoria au sustinut un emotionant moment artistic prin poezii si pricesne religioase. Copii au fost recompesati pentru stradania lor cu rechizite scolare si dulciuri, credinciosii cu traditionalul cozonac si iconite, care margheaza acest frumos eveniment religios de la inceputul anului bisericesc (1 septembrie) si a anului scolar.

Cuvintul de invatatura a fost rostit de preotul Copaceanu Aurel, care a vorbit despre importanta cinstirii sfintei cruci (14 septembrie – cinstita in biserica).

































