Luni, 21 august în jurul orei 17.45, pe drumul județean 767, în afara localității Tileagd, un bărbat de 33 de ani, din Tileagd în timp ce conducea un autoturism cu care tracta o remorcă pe direcția Tileagd – Vârciorog, la intersecția cu drumul județean 767/B, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare care circula regulamentar și a intrat în coliziune cu aceasta.
Potrivit comisarului IPJ Bihor Alina Dinu, „în urma accidentului rutier, o femeie de 32 de ani, din comuna Tileagd, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. Totodată, conducătorul autoturismului și alți doi pasageri ai săi, un minor de 2 ani și comuna Tileagd și o femeie de 57 de ani, din Vârciorog, au suferit leziuni ușoare”.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului, mai precizează comisarul IPJ Bihor.
































