Un bărbat de 77 de ani, din Subpiatră s-a urcat băut la volanul unui autoturism.
“Miercuri, 25 octombrie, la ora 09.40, în localitatea Subpiatră, județul Bihor, polițiștii Secţiei nr.7 de Poliţie Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat de 77 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd.
Tot miercuri, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 33.663 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut opt permise de conducere și opt certificate de înmatriculare.
Au fost sancționați 54 de pietoni, 55 de bicicliști, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, alte șapte pentru punerea în circulație a unor autovehicule cu defecțiuni tehnice, șase pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate patru depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, a fost sancționată o oprire neregulamentară, o altă sancțiune a fost pentru lipsa ITP, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
































