1.9 C
Aleşd
joi, 13 februarie 2025
Blue Container Aleșd

Memorialul “Matei Virgil”, ediția a IV-a, la Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș

În perioada 11 – 13 V 2018 s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Memorialului „Matei Virgil” – concurs interjudețean de educație rutieră, la Liceul Tehnologic nr. 1 Șuncuiuș, sub laborioasa coordonare a profesorului Emil Bodea și a doamnei Bogdana Haragoș, cu sprijinul conducerii instituției, director profesor Lazău Dumitru-Severus și director adjunct profesor Manci-Capriș George. Memorialul a avut festivitatea de deschidere în Centrul de documentare și informare al liceului.

În prezența echipajelor participante (elevi și cadre didactice), venite din 9 județe, din toată țara, a doamnei comisar șef Ioana Indrieș, a dl. comisar șef adjunct Flaviu Iova, de la Compartimentul de analiză și combatere a criminalității, a dl. agent șef adjunct Florin Spătaru de la IPJ Bihor, serviciul rutier, a dlui agent șef principal Gârdan Remus șeful Postului de poliție Șuncuiuș, precum și a cadrelor didactice, a părinților din localitatea Șuncuiuș, Memorialul a fost declarat deschis prin scurte, dar percutante intervenții ale celor menționați mai sus.

Memorialul „Matei Virgil” se petrece în fiecare lună mai, sub imperativul a două obiective centrale și strâns legate: cinstirea memoriei Profesorului și Omului de excepție care a fost Virgil Matei și formarea – dezvoltarea la tinerele generații a unui comportament avizat și responsabil în ceea ce privește circulația rutieră.

Festivitatea a fost urmată de o ședință tehnică și de probele teoretice și practice, precum și de jurizarea acestora și de stabilirea clasamentelor finale. Între orele 15,30 și 17,00 s-a petrecut evenimentul cel mai emoționant pentru majoritatea participanților: o slujbă de pomenire a celui omagiat, ținută de un fost elev al său, preotul paroh Andrei Criste. Acest moment ne-a amintit faptul că Timpul estompează șocul și durerea dispariției unui om excepțional – dar este neputincios în fața nevoii continue pe care o avem de competența sa, de cunoștințele sale, de forța sa neobosită de muncă, de “foamea” niciodată potolită pe care o avea de rezultate, de succese și de creșterea prestigiului școlii sale, pentru care a trăit și a murit, în cel mai propriu sens al cuvântului. Încă o dată, un cuvânt de mulțumire și de prețuire pentru profesorii din toată țara, prietenii săi care au venit, pasionați și pricepuți, să-l omagieze și să-i ducă la mormânt o floare a iubirii pe care i-o poartă.
Seara s-a încheiat cu Festivitatea de premiere și oferim lista merituoșilor elevi care s-au distins în această competiție dedicată prezentului și memoriei.

ECHIPE – Locul I Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș: MOLDOVAN RAREȘ, MOLDOVAN DIANA, MOLDOVAN ADRIAN- Prof. Dănuț Moldovan; Locul II Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa – Caraș Severin: DRAGOȘ SAMUEL, DRAGOȘ DANIEL, REPEDE VICTOR – Prof. Alina și Lorena Șelariu ; Locul III Școala Gimnazială “Coresi” Târgoviște – Dâmbovița: BĂDIȚĂ UNGUREANU CRISTIAN, BĂRĂSCU MAYA, DOVÎNCESCU ALEXANDRU – Prof. dr. Susana Marinescu
INDIVIDUAL FETE – Locul I MOLDOVAN DIANA- Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș; Locul II BĂRĂSCU MAYA – Școala Gimnazială “Coresi” Târgoviște – Dâmbovița; Locul III CSERNUȘ MĂDĂLINA – Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” Chișineu-Criș- Arad
INDIVIDUAL BĂIEȚI – Locul I HARAGOȘ ALEXANDRU – Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș- Bihor; Locul II OLTEAN SERGIU- Școala Gimnazială Nr.1 Gherla- Cluj; Locul III MOLDOVAN RAREȘ – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș
PARC ȘCOALĂ BĂIEȚI – Locul I DRAGOȘ SAMUEL – Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa – Caraș Severin; Locul II DRAGOȘ DANIEL – Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa – Caraș Severin; Locul III MOLDOVAN RAREȘ – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș, BĂDIȚĂ-UNGUREANU CRISTIAN – Școala Gimnazială “Coresi” Târgoviște – Dâmbovița
PARC ȘCOALĂ FETE – Locul I MOLDOVAN DIANA – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș; Locul II CSERNUȘ MĂDĂLINA – Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” Chișineu-Criș- Arad; Locul III BĂRĂSCU MAYA – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș; BĂDIȚĂ-UNGUREANU CRISTIAN – Școala Gimnazială “Coresi” Târgoviște – Dâmbovița
POLIGON BĂIEȚI – Locul I NEGRUȚ ANTONIO – Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș- Bihor; Locul II GRASIN TITUS – Școala Gimnazială Nr.1 Gherla- Cluj; Locul III DRAGOȘ SAMUEL – Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa – Caraș Severin, STĂNULEȚ MARIUS – Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Șelimbăr- Sibiu
POLIGON FETE – Locul I MOLDOVAN DIANA – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș; Locul II CSERNUȘ MĂDĂLINA – Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” Chișineu-Criș- Arad; Locul III SZATMARI ANCUȚA – Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Șelimbăr- Sibiu.
TEORIE BĂIEȚI – Locul I HARAGOȘ ALEXANDRU – Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș- Bihor; Locul II OLTEAN SERGIU – Școala Gimnazială Nr.1 Gherla- Cluj; Locul III MOLDOVAN RAREȘ – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș, NEGRUȚ ANTONIO- Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș- Bihor
TEORIE FETE – Locul I BĂRĂSCU MAYA – Școala Gimnazială “Coresi” Târgoviște – Dâmbovița; Locul II MOLDOVAN DIANA – Școala Gimnazială “Florea Bogdan” Reghin- Mureș, Locul III SZODRAI CLAUDIA – Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș- Bihor; CSERNUȘ MĂDĂLINA – Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” Chișineu-Criș- Arad

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea generoasă a Consiliului Județean prin Centrul de Informare și Promovare Turistică Bihor, a Holcim Ciment SA Aleșd, a domnului Ioan Blidaru, prieten de o viață al lui “Gilu”, a doamnei Diana Zlibuț, precum și a Decathlon Oradea – tuturor le adresăm mulțumirile noastre. Concursul a fost organizat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.

Nu putem încheia fără a-i enumera, cu un gând venit din suflet, pe Prietenii din țară veniți în memoria Prietenului lor din Șuncuiuș: prof. Alina Miuț – Timiș, prof. Amelia Palcu – Arad, prof. Alina și Lorena Șelariu – Caraș-Severin, prof. Dorel Verde – Cluj, prof. dr. Susana Marinescu – Dâmbovița, prof. Nelu Miel – Maramureș, prof. Dănuț Moldovan – Mureș, prof. Alexandru Tacoi – Sibiu, prof. Suciu Viorel – Mureș, prof. Ioan Popovici – Timiș, prof. Daniel Nanu – Sibiu, prof. Țârlea Cătălin-Cluj. Admirăm la acești profesori de vocație dăruirea neobosită atât față de memoria lui Virgil Matei, cât și față de educarea continuă a tinerelor generații în spiritul unei autentice civilizații a circulației pe drumurile publice.
Sperăm să ne revedem cu toții la cea de-a cincea ediție a Memorialului!

Radu Straton și Bogdana Haragoș

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,917FaniÎmi place
1,739CititoriConectați-vă
1,000CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,770AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI