Focar de Covid într-un centru rezidenţial din Şuncuiuş

3251
Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Dumbrava din Şuncuiuş
Foto ©️ Facebook Centrul Pentru Persoane Vârstnice Şuncuiuş

Este vorba despre Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Dumbrava din Şuncuiuş, unde au fost găsite infectate mai multe persoane.

„La Centrul pentru Vârstnici din Dumbrava au fost testate iniţial, joia trecută, 17 persoane. Pentru că rezultatele au fost în toate cazurile pozitive, am decis testarea tuturor persoanelor de acolo. O echipă de epidemiologi ai DSP Bihor s-au deplasat la Şuncuiuş sâmbătă şi au prelevat probe de la toată lumea, iar azi rezultatele au ieşit pozitive pentru încă 58 de persoane”, a declarat luni, potrivit ebihoreanul.ro, dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

„Nimeni nu poate părăsi centrul, iar persoanele diagnosticate cu Covid sunt sub monitorizare. În cazul în care starea unuia sau a mai multor persoane s-ar schimba şi ar fi necesar acest lucru, bineînţeles că vor fi internate la Spitalul Municipal din Oradea”, a mai spus şefa DSP Bihor, potrivit sursei citate.

Potrivit unei informări transmise în această dimineață de Prefectura Bihor, luni în spitalele din judeţ erau internate 317 persoane confirmate cu Covid-19. Celelalţi bihoreni diagnosticaţi cu acest virus sunt în carantină la domiciliu. Numărul persoanelor vindecate stagnează la 3.457 iar umărul cazurilor active se ridică la 1068.