Duminică a avut loc, în localitatea bihoreană Șinteu, ediția cu numărul XIX a evenimentului ,,Sărbătoarea cartofului”, organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Consiliul Local și Primăria Șinteu, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, prin Fundația „Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar” Oradea și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor.
Cartoful, cunoscut drept ,,pâinea slovacului”, a fost sărbătorit și în acest an așa cum se cuvine. Festivitățile au început cu o slujbă religioasă, după care publicul a fost invitat să participe la un program cultural – artistic pregătit de formațiile locale de cântece și dansuri populare slovace: ,,Pramienok” (,,Izvorașul” ) din Șinteu, ,,D`atelinka” (,,Trifoiașul”) din Vărzari și ,,Salajka” din Făgetu, Sălaj. Lor li s-au alăturat ansamblul ,,Palisada”, din localitatea Cuzap, care a prezentat cântece și dansuri populare românești, precum și formația ,,Gorboc”, din Mișca, care a susținut un spectacol bazat pe cântece și dansuri maghiare. Doar faimoasele plăcinte din cartofi, numite ,,podlesniak” și ,,tocna”, au mai stârnit interesul participanților în aceeași măsură.
Ca în fiecare an, a fost organizat un concurs între familiile producătoare de cartofi. Astfel, Primăria Șinteu a acordat premii pentru ,,Cel mai greu cartof”, care a cântărit 888 grame, și pentru ,,Cartoful cu cea mai interesantă formă”. La categoria ,,Cea mai lungă și neîntreruptă coajă de cartof”, probă care s-a desfășurat la locul evenimentului, a fost premiat un participant care a curățat o coajă de aproape un metru (94 centimetri).
Alte premii au fost acordate de către Primărie în pauzele dintre momentele artistice, pe baza unor concursuri sau tombole.
Ca o noutate faţă de anii anteriori, de această dată au fost organizate excursii pe biciclete pentru cunoaşterea comunei, pe un traseu de circa 20 de kilometri, care a inclus şi vizita într-o gospodărie tradiţională.
Potrivit primarului Lasak Benedek, toate încasările din vânzarea celor aproape 400 de porţii de mâncare, pregătite de gazde, vor fi donate Spitalului Municipal din Oradea.