DUBLU CENTENAR PENTRU SLOVACII DIN ȘINTEU

1405
Foto © AlesdOnline
 

O manifestare grandioasă, a avut loc sâmbătă și duminică, 19 și 20 august la Șinteu, ocazionată de aniversarea a 200 de ani de la așezarea slovacilor pe aceste meleaguri. În cele 2 zile de manifestări sau derulat activități cultural-educative, artistice și sportive, la care și-au adus aportul atât slovaci din comună, formații artistice provenite din satele slovace din zonă și cele venite din Slovacia.

 

Au onorat cu prezența conducerea Consilului Județean, Pazstor Șandor, președinte, Ioan Mang și Traian Bodea vicepreședinți, iar din partea slovacă, Iabloncsik Miroslav consul general onorific, Adrian Miroslav Merka președintele U.D.S.C.R, Matica Slovenska Zuzana Pavelcova, din partea Oficiului pentru slovacii din diaspora, precum și primari din localitățile: Terchova, Kralova, Ingram, Valcau, din Slovacia și viceprimarul Oradiei Mircea Mălan.

În cuvântul său, Adrian Merka liderul UDSCR a accentuat faptul „că prezența administrațiilor publice din cele două țări este dovada vie a parteneriatului de zi cu zi dintre instituții, că prin muncă, dăruire și respect pentru cultura slovacilor din Șinteu, aceasta va putea prospera și pe mai departe”. În fața căminului cultural din localitate, pe un bloc de piatră a fost fixată și dezvelită o placă comemorativă, care simbolizează trăinicia și eternitatea slovacilor în acest mirific areal. În spatele căminului cultural pe o terasă înclinată, ce amintește de construcțiile romane de spectacole în aer liber, a fost instalată o scenă pe care au evoluat formațiile artistice și interpreții individuali: Ansamblurile folclorice: „Pramienok” din Șinteu, Datelnika” din Vărzari, „Cerovina” din Valea Cerului, ansamblul maghiar din Mâșca și cel german din Oradea. Au cântat: Adriana Furik, Janetka Hoșco, și tenorul Korch Ștefan de la Opera din Cluj Napoca. născut în Șinteu.

Din interviul acordat de d-l Hoșko Benedek, primarul comunei am sintetizat câteva informații despre localitate. Comuna Șinteu este alcătuită din 4 sate. Șinteu, reședință, Huta Voievozi, Valea Târnei și Socet. Are o populație de 1027 locuitori, răspândiți pe o suprafață de 50 Km. p. pe culmile dealurile munților Plopiș. În ultimii ani, populația comunei a scăzut din cauza plecării în Slovacia și în orașul Aleșd.

Un important element al acestei comunități îl constituie unitatea ei, care păstrează limba și cultura slovacă , elemente ce simbolizează baza identității lor naționale. Școala gimnazială cu predare în limba slovacă, biserica romano-catolică, căminul cultural sunt instituții care promovează aceste elemente de identitate la elevi și tineri. Școala din Șinteu are 56 elevi dintre care 23 sunt beneficiari ai after – school, susținut de Primărie și biserică. Pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor slovace s-a înființat un ansamblu folcloric „Pramienok”, în care dansul și cântecul slovac se transmit din generație în generație, prin spectacole cu ocazia unor sărbători și în deplasare la invitația altor comunități, unde ansamblul este apreciat pentru autenticitatea dansurilor și a costumației. Manifestările organizate cu această ocazie au fost organizate de: Primăria și Consiliul local Șinteu în parteneriat cu UDCSR și Asociația cultural – artistică „Talent”. Programul celor două zile a cuprins:

Sâmbătă, 19 august: Vernisajul expoziției de fotografii aniversare în sala de sport a școlii; dezvelirea plăcii comemorative, iar începând cu ora 15, timp de 4 ore, maratonul cultural artistic.

Duminică, 20 august, după slujba religioasă, s-a desfășurat un program sportiv, de îndemânare și forță, în întreceri tradiționale legate de ocupațiile specifice, exploatarea pădurii (Tăiatul și crăpatul lemnelor etc). La toate manifestările au fost prezenți mii de vizitatori din țară și străinătate.

Nicu Răcuciu

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.