0.1 C
Aleşd
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri LocaleMageștiIncendiu de amploare în Butani (video)

Incendiu de amploare în Butani (video)

În dimineața zilei de joi, 12 decembrie, în jurul orei 10.15, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o gospodărie din satul Butani, comuna Măgești, apelantul precizând că a observat flăcări și fum de la câteva sute de metri distanță.

La adresa indicată de apelantul numărului unic 112, s-au deplasat imediat, pompierii militari din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială tip Abroll și cu ambulanța SMURD a subunității.

Sosite la fața locului, echipajele de pompieri au realizat concomitent, dispozitive de stingere a incendiului, care cuprinsese în întregime, un șopron și acoperișul comun al casei, șopronului și al grajdului, respectiv de protecției a încăperilor și a unei alte locuințe lipite de cea în flăcări.

Forțele de intervenție au acționat, cu trei autospeciale, timp de aproximativ o oră și 30 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la încăperile casei afectate de incendiu și la o altă locuință, lipită de aceasta.

Pagubele înregistrate în urma evenimentului au constat în acoperișul comun al casei, șopronului și grajdului, un șopron și bunuri depozitate în interiorul acestuia și o vacă.

Cauza probabilă a incendiului este utilizarea unei afumători improvizate, amplasată necorespunzător.

Familia afectată se află acum într-o situație dificilă, având nevoie urgentă de sprijin. Oricine poate contribui cu donații financiare sau materiale este rugat să ofere ajutor.

Detalii pentru donații:

Cont bancar:

Mateiu Loredana Rodica

IBAN: RO91BTRLRONCRT0CR1091801

IBAN pentru donații Revolut: LT81 3250 0356 7596 0157

Contact:

Loredana Mateiu – Profil Facebook

Telefon: +40 771 321 004

Acesta este al doilea incident de acest fel produs în judeţul Bihor în ultimele 24 de ore. Miercuri seară, un incendiu izbucnit din acelaşi motiv a distrus o magazie într-o gospodărie din localitatea Beiuş.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,750FaniÎmi place
1,739CititoriConectați-vă
1,047CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI