Percheziții în Lugașu de Jos, Tileagd și Aștileu. Un bărbat a fost reținut de polițiști

5381
mascati3
Foto caracter ilustrativ

Patru percheziții domiciliare efectuate de polițiștii de investigare a criminalităţii economice bihoreni la trei persoane, bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,8 milioane de lei, prin evaziune fiscală. Un bărbat a fost reținut de polițiști.

 

Potrivit polițiștilor, luni, 17 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au efectuat patru percheziții domiciliare la imobilele deținute sau folosite de un bărbat de 56 de ani, din comuna Lugașu de Jos, o femeie de 41 de ani, din comuna Tileagd și o alta de 53 de ani, din comuna Aștileu, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni îi bănuiesc pe aceștia că, în perioada 2017 – 2021, în calitate de reprezentanți de fapt ai 9 societăți comerciale din județul Bihor, ar fi stabilit cu rea-credință taxele datorate bugetului de stat, înscriind în deconturile de TVA operațiuni nereale și obținând astfel rambursări ilegale de TVA.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor trei persoane, polițiștii bihoreni au ridicat în vederea cercetărilor diverse documente contabile, medii de stocare și telefoane mobile. 

Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere. După audierea acestora, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus reținerea bărbatului de 56 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Marți, 18 ianuarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus față de bărbatul de 56 de ani și față de femeia de 53 de ani măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este de 1.821.439 de lei, iar pentru recuperarea acestuia au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 1.117.588 de lei.

Acțiunea polițiștilor bihoreni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

 

Urmărește-ne și pe Google News