Sub acest generic a fost conceput și realizat spectacolul artistic de către elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd, joi 23 decembrie. Sala de proiecții a liceului, a fost neîncăpătoare pentru sutele de elevi și cadre didactice care au dorit să vizioneze acest frumos spectacol și să primească cadourile tradiționale de la Moș Crăciun. Spectacolul coordonat de prof. Luminița Bocșe, a cuprins în desfășurător, două piese de teatru (fragmente), colinde tradiționale românești, colinde în limbile engleză și germană, dans modern, muzică instrumentală. În program au fost antrenați numeroși elevi din ciclul gimnazial și liceal. Cu acest prilej au fost descoperiți mulți elevi talentați la muzică și artă dramatică. Spectacolul a debutat așa cum era firesc cu o piesă de teatru intitulată „Nașterea Domnului” interpretată de elevi din clasa X-C, coordonați de prof. Monica Cuciula. A fost un moment de mare încărcătură emoțională transmis spectatorilor elevi și profesori. Această piesă jucată de elevi constituie o dovadă că adevăratele valori creștine sunt promovate în rândul elevilor. Elevul Radu Ile, posesorul unei voci de excepție a fost protagonistul colindelor românești autentice. Sub îndrumarea d-nei prof. Mihaela Cadleț, un grup de elevi din clasa XI –C au pus în scenă un fragment umoristic din piesa de teatru scrisă de Tudor Mușatescu „Titanic Vals”. Un grup de eleve din clasa a VI-a au interpretat un dans modern, care face parte din varietatea mijloacelor de exprimare modernă a tinerilor . În spectacol un loc special a fost rezervat și muzicii instrumentale . Gheorghiaș Cristina a dovedit talent deosebit la vioară, precum și doi chitariști care au acompaniat grupuri de colindători. Spectacolul s-a încheiat cu un miniconcert realizat de 3 tineri. Andrei Gheban, Ionuț Filip, ambii profesori de religie la care s-a alăturat și elevul Radu ile. Au interpretat câteva colinde creștine, la nivel de profesioniști și au încheiat recitalul cu tradiționalul „La Mulți Ani”. D-na director Valeria Vasile, vădit emoționată de spectacolul oferit de elevi, a adresat mulțumiri artiștilor, profesorilor care i-au pregătit, oaspeților, transmițându-le tuturor „Sărbători Fericite” și un an nou plin de realizări.
Nicu Răcuciu
“DĂRUIEȘTE BUCURIE DE CRĂCIUN” un spectacolul artistic al elevilor Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd

- Publicitate -
- Publicitate -