Luni, 30 martie 2026, de la ora 18:00, va avea loc concertul caritabil „Lumină din Lumină”, la Oradea Arena, dedicat sprijinirii Fundației „Mihai Neșu”. Toate fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi direcționate către fundație.
Un bilet costă 50 de lei și poate fi achiziționat online la adresa: https://www.poftimcultura.ro/bilete-filarmonica/oradea-concert-caritabil-lumina-din-lumina-pentru-fundatia-mihai-nesu-anamaria-turc-gal-corala-armonia-901 sau de la casieria Filarmonicii de Stat Oradea, unde se poate plăti cash sau cu cardul. Programul casieriei e de luni până miercuri, între orele 12:30 și 14:30, iar joi, între orele 11:00 și 13:00 și 18:00 și 18:50.
Spectacolul va fi deschis de 1.000 de copii, elevi ai școlilor din Bihor, însoțiți de profesorii coordonatori. Momentul va fi dirijat de prof. Anamaria Turc-Gal. Pe scenă vor mai urca: Corala Armonia din Constanța, artistele bihorene Maria Sidea, Bianca Popa și Gabriela Sabău și actrițele Anda Tămășanu și Ioana Dragoș Gajdó, de la Teatrul „Regina Maria” Oradea – cu momente de recitare.Evenimentul va fi înregistrat și transmis pe posturile TVR 1 și BIHOR TV și ulterior disponibil online.
Fundația „Mihai Neșu” oferă sprijin copiilor și adulților cu dizabilități, prin terapii și servicii de recuperare care contribuie la îmbunătățirea vieții lor și a familiilor acestora.
Persoanele care doresc să susțină constant fundația pot dona și prin campania de SMS, trimițând cuvântul CRED la 8844 pentru o donație de 2 euro pe lună.
Consiliul Județean Bihor va sprijini Fundația Mihai Neșu și cu alte resurse în acest an, pentru a ajuta dezvoltarea centrului de recuperare.
Proiectul „Lumină din Lumină”, ajuns la ediția a IV-a, este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Visit Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.
În cadrul proiectului sunt organizate concerte de pricesne în toate zonele județului Bihor.
Programul complet „Lumină din Lumină”, ediția a IV-a, 2026 (în completare, urmează să mai fie adăugate și alte concerte):
15 martie (duminică):
· 11:30 – Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Cartier Nufărul, Oradea
· 12:00 – Husasău de Criș (Biserica Ortodoxă din Husasău de Criș, Festivalul de pricesne „La umbra crucii Tale”, a XIV-a ediție)
16 martie (luni)
· 17:30 – Avram Iancu (Biserica Ortodoxă din Avram Iancu)
· 19:00 – Tulca (Biserica Ortodoxă din Tulca)
17 martie (marți)
· 17:30 – Hodiș (Biserica Ortodoxă din Hodiș)
· 19:00 – Vintere (Biserica Ortodoxă din Vintere)
18 martie (miercuri)
· 17:30 – Oșand (Biserica Ortodoxă din Oșand)
· 19:00 – Husasău de Tinca (Biserica Ortodoxă din Husasău de Tinca)
19 martie (joi)
· 17:30 – Roit (Biserica Ortodoxă din Roit)
· 19:00 – Inand (Biserica Ortodoxă din Inand)
20 martie (vineri)
· 17:30 – Gurbediu (Biserica Ortodoxă din Gurbediu)
· 19:00 – Girișu Negru (Biserica Ortodoxă din Girișu Negru)
· 18:00 – Oșorhei (Sala Sporturilor din Oșorhei)
22 martie (duminică)
· 11:30 – Biserica cu Lună, Oradea
· 11:30 – Țigăneștii de Criș (Biserica Ortodoxă din Țigăneștii de Criș)
· 14:00 – Aleșd (Festivalul de pricesne de la Aleșd, Biserica Ortodoxă „Naşterea Sf.Ioan Botezătorul”, Aleșd)
24 martie (marți)
· 18:00 – Diosig (Căminul cultural din centru)
25 martie (miercuri)
· 19:00 – Forău (Biserica Ortodoxă din Forău)
· 17:00 – Oradea (Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Velența 1)
· 19:00 – Aleșd (Biserica Adormirea Maicii Domnului din Aleșd)
26 martie (joi)
· 18:00 – Salonta (Biserica Pogorârea Duhului Sfânt)
· 19:30 – Beiuș (Casa de Cultură din Beiuș)
27 martie (vineri)
19:00 – Ștei (Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei)
28 martie (sâmbătă)
· 17:00 – Tria (Biserica Ortodoxă din Tria)
29 martie (duminică)
· 11:30 – Sebiș (Biserica Ortodoxă din Sebiș, comuna Drăgănești)
· 11:45 – Biserica Sf. Apostol Andrei, Oradea
· 17:00 – Nucet (Biserica Ortodoxă din Nucet)
· 18:00 – Marghita (Casa de Cultură din Marghita
· 18:30 – Sighiștel (Biserica Ortodoxă din Sighiștel, comuna Câmpani)
· 19:30 – Chiraleu (Biserica Ortodoxă din Chiraleu)
30 martie (luni)
· 18:00 – Concertul-simbol „Lumină din Lumină”, Oradea Arena
2 aprilie (sâmbătă)
· 19:00 – Hinchiriș (Biserica Ortodoxă din Hinchiriș, comuna Lazuri de Beiuș)
4 aprilie (sâmbătă)
· 17:00 – Cărpinet (Biserica Ortodoxă din Cărpinet)
· 19:00 – Drăgești (Biserica Ortodoxă din Drăgești)
5 aprilie (duminică)
· 11:00 – Mănăstirea Izbuc
· 14:00 – Remeți (Căminul Cultural din Remeți)
· 15:00 – Dobrești (Sala Sporturilor din Dobrești)
· 19:00 – Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” din Oradea
8 aprilie (miercuri)
· 19:00 – Tinca (Casa de Cultură din Tinca)


































