Masca este obligatorie şi în aer liber începând de azi în Bratca, Sântandrei și Husasău de Tinca

3516
Mască obligatorie pe strada
Foto ©️ Guliver/GettyImages
 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat luni, 19 octombrie, Hotărârea nr.37, potrivit căreia, toate localurile din Husasău de Tinca (rata de incidență 4,81 la mie), Sântandrei (rata de incidență 4,09 la mie) și Bratca (rata de incidență 3,34 la mie), vor fi închise, iar purtarea măștii de protecție devine obligatorie atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura, pentru toate persoanele mai mari de 5 ani.

 

Totodată, potrivit aceleiași Hotărâri, în Oradea, Beiuș, Sânmartin, Paleu, Holod, Hidișelu de Sus, Copăcel, Oșorhei, Drăgești, Rieni, Suplacu de Barcău, Săcădat, Remetea, Gepiu și Buntești, localurile vor funcționa la 30% din capacitate. Toate cele 18 localități au depășit incidența cumulată a cazurilor de covid, din ultimele 14 zile, rata de infectare de 1,5 la mia de locuitori. În cazul localităților care au depășit incidența cumulată de 3 la mie, localurile vor fi închise în interior, iar purtarea măștii de protecție va deveni obligatorie, atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise.

Măsurile intră în vigoare de marți, 20 octombrie, se arată în hotărârea adoptată, luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor.

Potrivit regulilor instituite la nivel național, stipulate în document, când rata de incidență a cazurilor pozitive este sub 1,5 la mia de locuitori – teatrele, cinematografele și restaurantele vor funcționa jumătate din capacitate, iar între 1,5 la mie și 3 la mie – vor funcționa la 30% de la ora 6:00 până la ora 23:00. Din momentul în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată la interior, dar în cazul restaurantelor se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (în regim de catering sau livrări).

Aceleași reguli se aplică și operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dar și cinematografelor și instituțiilor de spectacole și concerte.

În aceea ce privește terasele în aer liber, acestea rămân deschise în continuare, cu condiția de a se păstra o distanță de minim doi metri între mese, iar la o masă pot să stea maxim 6 persoane, dacă sunt din familii diferite. Este interzisă, indiferent de incidența cazurilor de coronavirus, activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.