Elevi din Bratca, Popești și Tileagd în vizită la Zoo Oradea, în „Săptămâna altfel”

187

“Doamna profesoară, uite lupul!”, “Doamna, unde este ursul?”, “Am găsit urșii… haideți”.

Astfel de replici se auzeau săptămâna trecută din toate colțurile Grădinii Zoologice Oradea, “asaltată” de elevi, mai mici și mai mari, veniți din diverse localități.

Aproximativ 1.300 de elevi au vizitat Zoo Oradea în cursul săptămânii în care elevii din învățământul primar au marcat „Școala altfel”, mulți dintre ei, din Oradea și alte zone ale Bihorului (Ștei, Marghita, Cefa, Bratca, Popești, Tileagd etc.), dar și din județe precum Satu Mare, Maramureș sau Timișoara.“Sunt cu un grup de elevi de clasa I de la Școala Gimnazială din comuna Vetiș, județul Satu Mare. Ne aflăm pentru prima dată aici și le place foarte mult. Sunt și alți elevi de la școala noastră, din alte clase, în total suntem peste 100”, precizează o învățătoare.

Copiii au fost încântați să vadă animale pe care poate nu le-au văzut niciodată în realitate, decât la televizor sau în cărți.

“Cel mai mult mi-a plăcut ursul. Dar maimuțele sunt cele mai distractive”, mărturisește unul dintre elevi.

Animalele de la Zoo sunt atractive și pentru cei mari, nu doar pentru cei mici. În această săptămână, elevii de liceu au “program altfel” la școală și mulți dintre ei au ales Zoo Oradea. Luni, la amiază, patru grupuri de liceeni se aflau deja în incintă, iar câteva ore mai târziu, au ajuns trei clase de elevi de gimnaziu de la Satu Mare.

De menționat că grupurile beneficiază de unele facilități. Astfel, în cazul grupurilor de minimum 15 copii/elevi (peste 3 ani și până la 18 ani), biletul de intrare costă 6 lei, față de 7 lei în mod obișnuit. Cât privește grupurile de minimum 15 adulți, biletul de intrare este 13 lei, față de 15 lei cât e prețul întreg.