8.1 C
Aleşd
marți, 16 aprilie 2024

Tupeu! Tânăr de 17 ani, prins la volan fără permis de conducere

Un tânăr este anchetat de polițiști după ce a fost prins la volan fără permis. Polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au oprit în trafic, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani.

- Publicitate -

“Luni, 19 aprilie, la ora 11.10, pe drumul județean 764/D, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a declarat Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, a mai spus aceasta.

Tot, luni, 19 aprilie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 60.900 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost constatate patru tamponări.

95 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați patru bicicliști, trei conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, iar25 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,213FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
830CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI