Tânăr cu permisul anulat, reținut de polițiștii din Borod

3020
Reținut
Foto caracter ilustrativ

Reținut de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea, deși avea anulat acest drept.

Miercuri, 3 martie, la ora 16.20, pe drumul comunal 174,în localitatea bihoreană Valea Crișului, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Lorău, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru comiterea unor infracțiuni rutiere.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod l-au reținut pe tânărul de 23 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Insopectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Tot, miercuri, la ora 04.10, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Biharia, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna Moftin, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

De asemenea, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 206 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 86.095 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 23 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare, au fost constatate patru tamponări și șapte infracțiuni.

92 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 16 conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, opt sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, trei conducători auto au fost sancționați pentru lipsa ITP, trei sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 63 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, miercuri, 3 martie, la ora 09.20, pe D.N. 76, în afara localității bihorene Gepiu a fost depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 121 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.    

Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.