AcasăȘtiri LocaleBorodImplicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența...

Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul anulat

Sâmbătă, 8 aprilie în jurul orei 04.10, polițiștii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Borod au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor de către o localnică din Topa de Criş, că un autoturism a derapat şi a acroșat gardul din faţa imobilului în care aceasta locuieşte.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat de 30 de ani, din municipiul Oradea, bănuit că ar fi condus autoturismul pe drumul județean 108/O, în localitatea Topa de Criş, deși avea anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Potrivit purtatorului  de cuvant al Politiei Judetene Bihor, Alina Dinu, în urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală a mai precizat Alina Dinu.

 
Deasemenea duminică, 9 aprilie pe drumul comunal 166, în localitatea bihoreană Borozel, un tânăr de 22 de ani, din comuna Borod, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, fără a poseda permis de conducere, din cauza lipsei de experiență în conducere, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a acroşat gardul unui imobil din localitate.

În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,155FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI