AcasăȘtiri LocaleAușeuTânăr din Aușeu prins la volan fără permis. Peste 40 de pietoni...

Tânăr din Aușeu prins la volan fără permis. Peste 40 de pietoni amendați de polițiști

Un tânăr de 23 de ani, din județul Bihor, a fost prins fără permis la volanul unei mașini.

Marți, 19 ianuarie, la ora 16.00, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Aleșd, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din comuna Aușeu, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Aleșd.

Tot, marți, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză. 

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 23.630 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere și două certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate două tamponări și două infracțiuni.

46 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 13 sancțiuni au fost aplicate pentru opriri interzise, opt pentru depăşirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați șapte bicicliști, trei sancțiuni au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, alte două pentru nerespectarea semnnificației culorilor semaforului electric, una pentru punerea în circulație a unui autovehicul care prezenta defecțiuni tehnice, o alta pentru conducere sub influența alcoolului, iar 39 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,962FaniÎmi place
1,731CititoriConectați-vă
1,048CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI