Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, autoritățile judiciare și de ordine publică din județul Bihor au desfășurat astăzi, 3 iunie 2025, mai multe acțiuni operative în cadrul operațiunii „Jupiter”, care vizează infracțiuni grave precum evaziunea fiscală, delapidarea, obținerea ilegală de fonduri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Printre cazurile investigate, unul dintre ele a fost identificat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd: un fost director al unui punct de lucru din județul Ilfov al unei firme cu sediul în comuna Groși, județul Bihor, este acuzat că a produs un prejudiciu de aproximativ 660.000 de lei companiei.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în perioada 2024–2025, și-ar fi însușit ilegal din casieria firmei suma de 100.000 de lei, bani pe care trebuia să îi depună în contul societății. Mai mult, acesta ar fi vândut fără drept 379 de bunuri (remorci, cârlige auto și accesorii) în valoare de peste 557.000 de lei, iar pentru a ascunde faptele, ar fi modificat date în sistemul informatic al firmei, generând facturi false.
În urma percheziției desfășurate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat documente, facturi, contracte, carduri bancare și un telefon mobil. Bărbatul a fost condus la sediul IPJ Bihor, unde a fost audiat, reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat în fața procurorului pentru măsuri preventive.
În aceeași zi, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 44 de percheziții domiciliare în Oradea și alte localități din județul Bihor, într-un dosar care vizează deținerea ilegală de arme neletale supuse autorizării. Au fost ridicate 26 de arme, peste 6.000 de cartușe și plase de pescuit interzise.

De asemenea, într-un alt dosar gestionat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost vizată o persoană fizică din Oradea, administrator al două firme, care ar fi derulat activități de tip ride-sharing cu o flotă de peste 20 de autoturisme, fără să declare veniturile reale. Prejudiciul estimat este de aproximativ 500.000 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente, telefoane și sume de bani.
Tot în cadrul operațiunii „Jupiter”, autoritățile au documentat și un caz de obținere ilegală de fonduri, în care un suspect ar fi accesat fonduri prin programul START-UP NATION folosind documente false și firme paravan, însușindu-și peste 417.000 de lei. Au fost efectuate 10 percheziții în județele Bihor, Cluj și Sălaj, iar procurorii au dispus măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.
Operațiunea „Jupiter” continuă, sub coordonarea Ministerului Public, ca parte a eforturilor de combatere a criminalității economico-financiare, în cooperare cu polițiștii din mai multe structuri și cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale Oradea. Anchetele sunt în curs de desfășurare, iar toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.