Neatenţia la volan, cauza accidentului rutier de ieri de la Groși

2121
SMURD Bihor-800x562
Foto caracter ilustrativ
 

Polițiștii rutieri aleșdeni au stabilit circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier, în urma căruia trei persoane au ajuns la spital duminică după-amiază după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod la Groși.

„Duminică, 14 noiembrie, la ora 14.30, o femeie de 50 de ani, din Aleșd, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal 267, pe direcția Groși – Valea Gepișului, în localitatea bihoreană Groși, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un cap de pod din beton, din partea dreaptă a direcției sale de deplasare”, a declarat pentru AlesdOnline, Ioana Lascău, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, o femeie de 74 de ani, din Aleșd, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. Alte două femei, de 53 și 47 de ani, ambele din Aleșd, tot pasagere în autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost, de asemenea, transportate la spital.

Polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, a mai spus Lascău.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.