
Doi barbati sunt cercetati de politisti dupa ce au fost prinsi ca furau motorina dintr-un TIR.
„Marți, 23 noiembrie, la ora 20.00, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în flagrant delict un bărbat de 28 de ani, din comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița Năsăud și un altul de 32 de ani, din comuna Măgești, județul Bihor, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren, parcat pe raza localității bihorene Aușeu, proprietate a unei societăți comerciale”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Polițiștii au descoperit, lângă autoutilitară, 8 recipiente din plastic, a câte 25 de litri fiecare, în care se aflau, în total, 200 de litri de combustibil – motorină, a mai spus Fărcuța.
Combustibilul sustras a fost recuperat de polițiștii bihoreni.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.