6.5 C
Aleşd
vineri, 29 martie 2024

Accident soldat cu 4 victime la Groși. O maşină condusă de o femeie s-a oprit în gard

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de miercuri 7 august, la Groși, unde o maşină condusă de o femeie a intrat într-un gard. Patru oameni au fost răniţi. Doua dintre victime au fost transportate la spital iar doua au refuzat transportul.

- Publicitate -

Accidentul s-a produs miercuri, 7 august, în jurul orei 03.35, la Groși. Pe DN1, un autoturism condus de o femeie a parasit părtea carosabilă şi s-a oprit într-un gard. La faţa locului fiind trimise un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Stației de pompieri Aleșd precum și o ambulanță SAJ Bihor.

“Miercuri, 7 august, la 03.35, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Groși, o femeie de 44 de ani, din localitatea Bicazu Ardelean, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Cluj Napoca, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație, a părăsit partea carosabilă și a lovit poarta și gardul unui imobil”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

În urma impactului, doi pasageri în autoturism, un bărbat de 47 de ani și o tânără de 18 ani, ambii din județul Neamț, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferița și celălalt pasager au refuzat să fie transportați la spital.

Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Accident Groși 7.08.2019Accident Groși 07.08.2019Accident Groși 07.08.2019-5

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,169FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
594CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI