AcasăȘtiri LocaleAușeuCopil de 5 ani, în stare gravă după ce a fost lovit...

Copil de 5 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină pe DN 1, în Groși

Un accident rutier grav s-a produs joi, 17 septembrie, în jurul orei 12:20, pe DN 1, în localitatea Groși, județul Bihor. Un copil în vârstă de 5 ani a fost acroșat de un autoturism, în timp ce ieșea de la grădiniță împreună cu mama sa.

Potrivit comisarului-șef de poliție Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

„Este vorba despre un copilaș de 5 ani, care a fost implicat într-un accident rutier în momentul în care ieșea de la grădiniță împreună cu mama. Este momentan la urgențe, cu traumatism cerebral sever, cu fracturi, în comă superficială și instabil hemodinamic”, a declarat potrivit bihon.ro, Natalia Hrihorișan, medic UPU-SMURD.

Potrivit medicului, starea copilului este critică, iar cadrele medicale efectuează în continuare îngrijirile, monitorizarea și investigațiile necesare pentru a stabili dacă este nevoie de o intervenție de urgență.

În urma accidentului, traficul rutier în zonă s-a desfășurat temporar alternativ, fiind dirijat de polițiști.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,148FaniÎmi place
1,724CititoriConectați-vă
1,041CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI