13.8 C
Aleşd
marți, 25 martie 2025
Blue Container Aleșd

Accident rutier pe DN1 în localitatea Gheghie: două persoane transportate la spital

Astăzi, la ora 12:59, un accident rutier a avut loc pe DN1, în localitatea Gheghie.

Din primele informații, un autoturism a intrat într-un cap de pod, provocând rănirea a două persoane care au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

„Accidentul a fost semnalat în jurul orei 13, moment în care pompierii militari ai Stației Aleșd au intervenit de urgență, deplasându-se la fața locului cu o autospecială și cu ambulanța SMURD a subunității. De asemenea, un echipaj al SAJ a fost mobilizat. Pompierii paramedici și personalul SAJ au evaluat persoanele implicate în accident, oferind îngrijiri medicale pentru două dintre acestea, care au fost ulterior transportate la UPU”, a declarat locotenent-colonel Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Bihor.

Potrivit polițiștilor, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul rutier în zonă se desfășoară normal.

Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

37,006FaniÎmi place
1,735CititoriConectați-vă
1,003CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,780AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI