6.5 C
Aleşd
joi, 18 aprilie 2024

Accident în Groși. Un șofer beat a lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul faptei

Vineri, 6 decembrie, la ora 19.10, în localitatea bihoreană Groși, pe un drum public secundar, adiacent D.N. 1, situat de-a lungul Văii Groși, un bărbat de 42 de ani, din Groși, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat o femeie de 51 de ani, din Groși, care circula regulamentar, pe partea stângă a direcției de mers, respectând direcția de mers a vehiculului.

- Publicitate -

În urma evenimentului rutier, pietonul a fost proiectat în albia văii Groși, în apă, suferind leziuni ușoare.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului de caz, fiind identificat și depistat cu operativitate de polițiștii rutieri din Aleșd, în apropierea locului producerii evenimentului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,75 mg./l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Aleșd l-au reținut pe bărbatul de 42 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Sâmbătă, 7 decembrie, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Aleșd cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aleşd a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a celui în cauză pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului de caz.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,211FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
852CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI