AcasăȘtiri LocaleAștileuTânăr drogat prins de polițiști la volan, în Aștileu

Tânăr drogat prins de polițiști la volan, în Aștileu

Polițiștii bihoreni au depistat în trafic un tânăr ce s-a urcat drogat la volan.

„Duminică, 26 martie, la ora 11.42, pe drumul județean 764, în localitatea bihoreană Aștileu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitatea Peștere, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

În urma testărilor preliminare de drog, al cărui rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul de 27 de ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,151FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI