Şofer din Aştileu, prins de radar cu 114 km/h, în localitatea Urvind

1449
radar poliție
Foto caracter ilustrativ

Luni, 2 martie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

 

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.040 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere. De asemenea, au fost constatate cinci infracțiuni și trei tamponări.  

51 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 11 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, nouă pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, luni, 2 martie, la ora 16.40, pe D.N. 19, în localitatea bihoreană Diosig a fost depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din localitatea Bistriţa, județul Bistriţa Năsăud, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 104 km/h, înregistrată radar.

De asemenea, luni, 2 martie, la ora 18.48, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Urvind a fost depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitatea Aştileu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar.​​​

Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.