7 C
Aleşd
luni, 4 martie 2024

Inconștiență la 36 de ani: băut bine, fără carnet, la volanul unui tractor neînmatriculat a provocat un accident rutier în Călățea

Carambol între un tractor şi un autoturism, produs de un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis de conducere.

- Publicitate -

Luni, 4 decembrie, la ora 16.21, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, în localitatea bihoreană Călățea s-a produs un eveniment rutier. 

Polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că, în jurul orei 16.15, un bărbat de 36 de ani, din comuna Vârciorog, județul Bihor, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, cu care tracta o remorcă confecționată artizanal, de asemenea neînmatriculată, pe drumul județean 764 în localitatea Călățea, ar fi acroșat un autoturism, care se afla parcat în fața unui imobil din localitate.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 36 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

34,963FaniÎmi place
1,741CititoriConectați-vă
42CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,560AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI