Incendiu de vegetație uscată, vineri seară. Pompierii aleșdeni fac apel la responsabilitate (video)

1260

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, vineri seara, în comuna Aștileu. Flăcările puteau fi văzute de la depărtare.

 

La fața locului au ajuns pompierii aleșdeni care intervin pentru stingerea flăcărilor și urmează să stabilească cu certitudine de la ce a pornit incendiul.

Reamintim bihorenilor că pericolul mare la incendiile de vegetație uscată îl constituie propagarea flăcărilor la locuințe, anexe gospodărești, depozite de furaje, păduri, plantații agricole ș.a.m.d..

De asemenea, subliniem faptul că intervenția specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenții fiind semnificative.

Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, ISU Bihor atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.

Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:

– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului; 

– Permis de lucru cu focul. 

Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii  şi  să  nu  afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.