Un incendiu a izbucnit miercuri în jurul orei 13:41 în localitatea Aștileu, intr-un garaj. Garajul se afla intr-o curte, iar proprietarii caselor din jur s-au impacientat, temandu-se că incendiul se va extinde şi la ei.
„Am auzit o bubuitură și nu am realizat ce se întâmplă, până am văzut că arde garajul”, ne-a declarat o localnică.
Nu au fost victime, dar pagubele sunt considerabile, mașina fiind distrusă in totalitate.
„Militarii statiei de pompieri Aleșd, au intervenit pentru stingerea unui incendiu în localitatea Aștileu. La sosirea pompierilor, ardea generalizat acoperișul și interiorul unui garaj, cu posibilitatea de propagare și la anexele învecinate. S-a intervenit cu 2 autospeciale cu apa și spuma”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Căpitanul Camelia Roșca.
Pompierii urmează a stabili cauzele producerii incendiului, a mai spus Roșca.
Este foarte posibil ca incediul să fi fost provocat de un scurtcircuit la instalația electrica a garajului.













































