Cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis, un autoturism neînmatriculat, cu număr fals.
Joi, 14 mai, la ora 07.45, pe drumul comunal 171, în localitatea bihoreană Ortiteag, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din comuna Aștileu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu număr fals de înmatriculare și fără a deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
RECOMANDĂRI PREVENTIVE ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!