Luni, 4 iunie a.c., la ora 03.30, pe drumul județean 764, în localitatea bihoreană Călățea, un tânăr localnic de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra direcției, a lovit o stâncă de pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare, iar apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, o femeie de 38 de ani, din Călățea, pasageră în autoturism, a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!

































