Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Aștileu şi-a pierdut viaţa miercuri (17 ianuarie), în incinta fabricii de cărămidă Helios din Aştileu, în timp ce curăţa un siloz cu argilă măcinată.
Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei 17:40, colegii bărbatului dandu-si seama de nenorocire abia când nu l-au mai auzit muncind în siloz.
„Din ce ştim noi, familia, e că l-au pus şefii lui să cureţe buncărul ăla. Frate-meu ar fi intrat în buncăr, a mers 10-20 de metri pe o scară de fier, dar ar fi alunecat şi a căzut în praful ăla”, a povestit fratele bărbatului decedat pentru ebihoreanul.ro.
La fabrică au ajuns în aceași seară şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, care au deschis un dosar de cercetare.
Accidentul a fost raportat de reprezentanţii firmei şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, iar specialiştii acestei instituţii au început verificările.
Deocamdată, ancheta este în fază incipientă, procurorii aşteaptând rezultatele autopsiei.

































